Bikexplore | Tură Bucegi
21559
post-template-default,single,single-post,postid-21559,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,select-theme-ver-3.7,wpb-js-composer js-comp-ver-5.0.1,vc_responsive

Tură Bucegi

Sinaia 2000 – Babele – Padina – Sinaia

De multă vreme îmi doream să îl iau şi pe Alex cu mine să îi deschid orizontul în ale mountain biking-ului. Aşa că intr-o zi îl pun să se înscrie la concurs la BikeXpert Alpine Challenge – la Pucioasa. Plecăm sâmbătă la un concurs solicitant, şi îi povestesc că duminică vom face o tură superbă. Între timp vorbisem cu Ionuţ de la BikeNature, care mi-a spus din experienţa lui cu tura pe care urma să o facem cum că e destul de solicitantă şi că dacă nu ajungem la 12 la Vf. Omu e nasol. Cum mie îmi plac aventurile şi să mă arunc în necunoscut cu dragul de a trage să ies la liman, nu aveam nici o problemă, dar poate avea Alex. În momentul ăsta nu ştiam ce să fac, să îi zic ce belea ne aşteaptă? După ce că era rupt de oboseală, îl demoralizam şi poate îi era şi mai greu. Gândind povestea şi din punctul meu de vedere, eram responsabil să se simtă şi el bine, că până la urmă nu venisem să ne chinuim!

Ne culcăm înaintea găinilor după o masă copioasă la restaurantul Snow, lângă Vila Ştirbey unde ne-am şi cazat, şi punem alarmă la 7:30. La 8 şi 15 eram la cabina echipaţi şi gata de drum. Pentru Alex era prima lui tură în cabină cu bicicleta, iar mie acest moment de nostalgie mă trimitea cu gândul la primele ture la downhill de acum aproape 10 ani. Era un sentiment aparte, ştiam că nu mai sunt la downhill şi îmi părea rău, dar ştiam că va urmă ceva cu totul nou şi special.

Ajungem la cota 2000, echipaţi şi gata de drum! Soarele ne zâmbeşte, frigul ne îndeamnă să pedalăm, şi entuziasmul ne întreabă de ce mai stăm la poze şi nu am plecat. Ne suim în şa şi ne îndreptăm spre Babele. Roata se învârte şi nu după mult timp zărim Cabana Piatra Arsă.

Admirăm platoul Bucegi în toată justify lui şi ne mai oprim să facem o poză – două. Soarele şi vântul din creastă ajung la o înţelegere şi împreună cu pedalatul este o temperatura optimă.

Pe drum, decidem să nu mai mergem până la Omu, ci să ne bucurăm mai mult de peisaje, de o bere la Babele şi de faptul că suntem, în cele din urmă, împreună cu bicicletă pe munte. Alex este foarte încântat, merge bine pe urcări, exemplar pe coborâri şi totul este aşa cum îmi imaginam. O duminică perfectă!

Ajungem la Babele, pentru mine o premieră, aşa că mă aşez ca tot turistul la 2-3 poze şi cu baba şi cu moşu’ (Sfinxu’), că nah… şi palmaresu e bun la ceva. Bifăm şi asta şi plecăm în fugă să facem o pauză. Ne oprim la Cabana Babele unde ne întâlnim cu doi Ursuleţila 0.5L şi ne aşezăm cu ei să admirăm peisajul.

După o bine meritată pauză de jumătate de oră, o luăm cu burta plină la vale, spre Peştera. Marcajul zice 1 ora şi 20 minute. Am citit doar 20 minute şi ne-am încadrat în timpul respectiv. Ajunşi în Peştera, am admirat noile hoteluri şi pensiuni, foarte civilizate de altfel şi ne continuam drumul spre Padina. Ajungem la fix să o punem de-o ciorbă de fasole şi un bulz cinstit. Erau ceva nuntaşi care căzuseră în patima alcoolului şi care ne-au făcut să radem până la lacrimi pe perioada mesei. A fost un deliciu. Atât masă cât şi ei! După un ospăţ adevărat, ne aşezăm la soare să ne facem siesta.

După jumătate de ora plecăm spre Dichiu, pe un drum asfaltat de curând. Păcat de diferenţa de nivel ce ne-a cam pus gând rău. Eu mai puteam dar îmi era teamă de Alex să nu renunţe fiind obosit de ieri şi cu burta plină. S-a descurcat de minune şi cu gândul la peisaje am ajuns imediat sus.

Din şaua Dichiului, a mai rămas puţin de dat de ghidon, căci această parte a Trans Bucegi-ului e doar la vale. Ajunşi în Sinaia ne-am pus la masă, ne-am schimbat şi am plecat spre casă. A fost o tură grozavă pe care ne-o vom aduce aminte cu drag!


No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.