Azi m-a trezit băbuţa de la albergue bătând din palme şi urlând că e foarte târziu. M-am uitat la ceas şi era 7:30 însă toţi plecaseră. Am sărit din pat, m-am spălat, m-am îmbrăcat şi am coborât la masă. Cu o mare părere de rău că se termină această expediţie minunată, dar şi cu entuziasm că voi ajunge în Santiago de Compostela. Nici nu am simţit cum s-au scurs kilometri, chiar dacă a fost ceva de urcat şi de pedalat. După masa de prânz m-am oprit într-o pădure pentru o siesta şi o pauză şi la 3:30 eram în piaţa mare din Santiago de Compostela, uitându-mă la catedrala şi încercând să cuprind cu mintea ce aveam în faţă ochilor. Ajunsesem la finish, dar nu era niciun zgomot, nu aplauda nimeni, nu se întâmpla nimic. Eram doar eu cu mine, totul se întâmpla în sufletul meu şi în conexiunea pe care o aveam cu locul. Într-adevăr e puţin ciudat să te bucuri singur de o realizare aşa mare, să nu îţi zică nimeni bravo şi să nu crească intensitatea momentului. Cu toate astea eram în al nouălea cer! Am stat o bună vreme la umbră, rezemat de un perete şi m-am uitat la catedrală şi la cum ajungeau şi alţi pelerini. Uşor, uşor, m-am dus la oficiul pelerinilor pentru a-mi lua certificatul. Am stat puţin la coadă dar l-am luat şi am plecat spre albergue să las bicicleta şi să fac un dus. La 19:30 am fost la catedrală pentru slujba de seară. Preotul a început să menţioneze 3 naţionalităţi care au terminat în ziua respectivă el Camino şi punctul de unde au plecat. Când a menţionat şi de un pelerin din România care a plecat din Saint Jean Pied du Port mi s-a făcut pielea de găină. M-am simţit extraordinar de frumos şi de bine, a fost un sentiment unic. Slujba a fost foarte elegantă şi atmosfera una aproape festivă. După ce s-a terminat am rămas să vizitez catedrala iar apoi să mănânc şi la culcare! A două zi urmă să îmi împachetez bicicleta şi să iau autocarul spre Barcelona într-un drum de 17 ore. Drumul spre casă a fost unul lung însă numai bun de readmirat peisajele frumoase ale Spaniei, mai ales că până în Burgos autocarul m-a dus prin locurile prin care am trecut pe bicicletă în ultimele 8-9 zile. 

Cred că luxul de a trăi off-line o bună perioada de timp, de a sta tu cu ţine, tu cu natura sau cu oameni noi care te provoacă să gândeşti altfel, să fii mai bun, şi să înţelegi faptul că fericirea o poţi obţine doar tu sunt motivele pentru care aş recomanda oricui un astfel de drum. Motivele pentru care vin oamenii pe el Camino de Santiago sunt foarte multe şi foarte variate. Totuşi, există câteva elemente cheie ale acestui drum: uneltele pe care le primeşte fiecare pelerin pentru a descoase singur răspunsurile. Mă bucur enorm că am reuşit să fac el Camino şi consider că fiecare zi de după e mult mai bună decât dacă nu aş fi venit aici! 

Evident, trebuie să mulţumesc Marikai pentru că a fost cea care m-a îndrumat să fac el Camino de Santiago, magazinului SportGuru pentru susţinere şi familiei!